Povestea lui Ali Baybarsalam sau Viteazul al Cărui Nume nu Înseamnă Nimic

A fost odată ca niciodată. Cândva, undeva, unde gândul ajunge cu greu, niciodata, mereu, a fost un moş nici prea bătrân ca sa nu poarte barbă şi nici prea tânăr ca sa nu aibă nevasta babă. Cum se plictiseau că de la o vreme ziua se mărise şi zăpada ca-n orice Vanghelistan nici gând să se topească, şi pe drum nici ţipenie nu zăreau, din depărtare veste nu primeau, au gândit să facă ce se face să se aleagă cu-n plod care să ţipe mai dihai ca tristeţea ce-aveau şi să le-alunge urâtul. Fără să lungim vorba a născut baba un plod, un pic cam nerod. Şi nu plângea să-l pici cu ceară! Dar avea o căutătură cruntă, ca de fiară. Şi plictisu şi urâtul moşului-babei şi-au luat drumu-n spinare că tare era spăimos pruncul acesta. Zice mosul care i-a spus lu mosul care i-a spus lu mosul meu (pe care nu l-am apucat) că pe băiat îl chema Ali Baybarsalam dar numele ăsta nu înseamnă nimic. I se trăgea de la faptul că moşul zicea: Ce face băieţaşul? Baba: Nimic. Moşul: Nimic? Baba: Ni-ic. Altfel l-au crescut mai mult cu dragoste decât cu pâine şi când, în virtutea inerţiei, s-a făcut mare, moşnegii (care din cocârjire se făcuseră mici) i-au zis: gata, d-acu tre să munceşti şi tu să ne ţii pe noi, că vremurile-s tulburi şi vecinii nu-şi mai cultivă pământurile. Aşa că lasă în grija noastră bucatele strânse şi tu du-te în lume să-ţi cauţi norocul. Că aici vezi bine, e 2 la 1 şi nu ai şanse. Cum îi iubea Ali a luat în serios urarea şi a pornit-o la drum. Şi să tot fi mers de la lună-stoarsă până la lună-grasă şi tocmai când se borţoşa luna mai dihai a ajuns la porţile unui oraş. A bătut cu putere în porţi (câtă putere degajă postul cu lăcuste şi rouă). Da dincolo nici tu poftim nici tu vezi-ţi de drum. A mai bătut odată şi poarta s-a deschis. Înăuntru îi văzu pe moşu şi pe mumă-sa: Ce nu deschideaţi bă? le-a zis. Da ăştia doi mâlc, nici un suspin măcar. Atunci Ali s-a uitat chiorâş (era urât ş-aşa da cine să i-o spună?). Ş-a aşternut dosul ascuţit de foame pe un pietroi şi a cugetat: Varianta 1: Sunt de balamuc. E de la foame şi mi s-a aprins doru de casă. Varianta 2: E o vrăjitoare în oraş şi mă păcăleşte. Varianta 3 - Babacii au ajuns înaintea mea aici şi au halit tot. Aşa e băiete, a zis uncheaşul, erai încă prea aproape de casă şi nu-ţi era timpul să te întorci. Mergi dar mai departe. Şi Ali, care era de credinţă a mers de la lună borţoasă la lună schiloadă şi tot aşa. Dacă l-aţi văzut să-i spuneţi voi că moşnegii l-au dat dispărut de 7 ani, de 6 au cerut bani de la lume pentru a-l opera, de 5 au cerut să-l îngroape. Dacă nu l-aţi văzut, atunci încă n-aţi bătut încă la prima poartă.