Cârnaţii dăunează grav sănătăţii

A fost odată... A fost odată un bărbat şi bărbatul ăsta era foarte zgârcit, că nici pietrele nu icneau sub tălpile sale de frică să nu-i tocească opincile. Şi avea omul ăsta o muiere slabă-ţâr şi înfometată pe cât era el de hapsân. Având, ca orice zgârciob, cămara încuiată, în fiecare dimineaţă înfuleca ceva - bine cântărit în podul palmei - apoi încuia cămara şi-şi vedea de treabă. Femeia se obişnuise să se hrănească doar cu ce-i pica din gură lui Dumnezeu. Şi aşa trăiau ei în linişte şi bună înţelegere! Asta... până într-o zi. În ziua aia de care zic, i-a mirosit femeii tare a cârnaţi proaspeţi şi usturoiaţi de să-i vină cu leşin. Da' cârnaţii erau în cămară şi cămara straşnic încuiată cu şapte lacăte. S-a gândit, s-a învârtit, a dat ea să omoare gândul... degeaba! Mirosul îşi făcea meandrele şi-i aţâţau mai tare pofta. Neştiind ce să facă şi având oarece mâncărime pe spinare, s-a frecat de peretele cămării. Gâdilici-scărpinici-ul ăsta i-a plăcut şi a continuat. Atunci a văzut că nu stau prea vârtoase cărămizile în zid. A-mpins una - a căzut cărămida înăuntru. Încă una...până a făcut o bortă cât să-ncapă şerpeşte înăuntru. nu-i vorbă, mirosul îi mărea puterea şi-i amorţea frica slăbănoagei! A-nfăşcat un cârnat cât o coadă de câine, l-a fript şi s-a ospătat. Apoi, dând de gust, a mai luat încă unul. Păsărelele de pe gard i-au fost lăutari şi o ploaie grabnică i-a ţinut loc de băutură. Apoi, cu forţe proaspete, a aşezat cărămizile la loc. Spre seară, venind bărbatul acasă i-a mirosit a necaz: "Fă nevastă, tu ai fript cârnaţi?". "Ba n-am fript, zău!", s-a jurat ea. "Ba ai fript!" "Ba!". Şi de inimă rea a căzut omul la pat. "Spune că ai fript fă, că eu mor!" "Ba!". Şi omul, credincios cuvântului său, şi-a dat duhul. După înmormântare, când lumea şi-a făcut vânt la treburi plecând din cimitir, femeia a început să cânte şi să joace pe mormântul proaspăt: "Ba am fript bărbate - ha!/Ş-oi mai frige ş-oi mânca/ş-oi mânca cârnaţii toţi/vin' mă bate dacă poţi!". aşa povestea o babă dar moşul ei se juracă de murit a murit slăbănoaga doar la mirosul cârnaţilorde frica hapsânului ei. Şi-n ciuda lui s-ar fi scornit povestea. Şi voi credeţi cum vă vine mai bine la socoteală!